26 Iunie


„E mai bine să aprinzi o lumânare decât să blestemi întunericul.” – Proverb Chinezesc

Întâlnirile TAA (OA) m-au ajutat foarte mult în procesul de dărâmare a zidurilor pe care le construisem ca să mă apăr. Mă refer la acele măști de care vorbește lumea. Astfel, am reușit să las un pic mai multă lumină înăuntru și să-mi revizuiesc mecanismele de apărare și defectele de caracter pe care obișnuiam să le folosesc în anumite situații. La început am făcut asta cu sponsorul meu, care a fost de un real ajutor. Apoi, am învățat cum să fac asta și singură. Încă există o tendință de a opune rezistență în acest proces zilnic, indiferent de beneficiile pe care mi le aduce. Uneori simt că-mi este mult mai ușor să mormăi nemulțumiri decât să fac introspecții, însă această lumină în viața mea mă poată spre libertate.

Pentru astăzi: 

Care sunt nevoile mele astăzi? Despre ce am nevoie să scriu? Este ușor să mă uit în inima mea şi să pun pe hârtie ceea ce simt.

Comments

Popular Posts