26 Septembrie

 

„Omul este un copil născut, puterea lui e dată de puterea de a crește..” –  – Rabindrath Tagor

 

Am aflat recent, după 30 de ani, că încă mă purtam ca un copil. Am rămas cumva pe la vârsta de 5-6 ani. Trauma din copilărie m-a blocat acolo, ca să rezolv ce aveam de rezolvat, să înțeleg, să simt, să mă opresc din fuga susținută prin mâncatul compulsiv. Adicția mi-a stopat creșterea emoțională și spirituală, până când am fost dispusă să fac ceva pentru mine. Când am ajuns să cad în genunchi, sub povara mâncatului în exces, și a „bolovanilor” adunați atâția ani în cârcă, abia atunci am început să cred că ceva nu este în regulă. Mi-a fost teamă să-mi las emoțiile libere, mi-a fost teamă să le simt, să admit că ele sunt acolo, parte din mine, și că este în regulă așa, că pot trăi simțind. Apoi, încetul cu încetul am început să-mi iau puterea înapoi, mi-am dat voie să fiu, iar subdezvoltarea emoțională a tins și ea spre adolescență. Încă mai are ceva de crescut, până să ajungă la vârsta  fizicului și intelectului.

   Când am început să-mi simt emoțiile, am descoperit că ele pot fi și frumoase, că-mi pot aduce și iubire, blândețe, liniște, pace, entuziasm, putere, nu numai groază, traume, singurătate. 

   Îmi sunt recunoscătoare pentru dorința de a-mi trăi emoțiile – mi-am  dat o  a doua șansă de a mă bucura de viață așa cum este ea, fără a fi amorțită tot timpul.

 

Pentru Astăzi: Emoțiile sunt! Perspectiva mea asupra lor se schimbă așa cum îmi doresc.